Articolul 107 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 107

(1) La intersecţiile prevăzute cu indicatoare şi/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcţiei de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcţiei de mers voite, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie şi sunt obligaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor.

(2) La intersecţiile fără marcaje de delimitarea benzilor, conducătorii vehiculelor ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie, următoarele poziţii: a) rândul de lângă bordură sau acostament, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre dreapta; b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează să vireze la stânga, sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă; c) oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.

(3) Dacă în intersecţie circulă şi tramvaie, iar spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două sau mai multe rânduri, toţi conducătorii de vehicule, indiferent de direcţia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lăsând liber traseul tramvaiului.

(4) În cazul în care tramvaiul este oprit într-o staţie fără refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie să oprească în ordinea sosirii, în spatele acestuia, şi să-şi reia deplasarea numai după ce uşile tramvaiului au fost închise şi s-au asigurat că nu pun în pericol siguranţa pietonilor angajaţi în traversarea drumului public.