Articolul 11 – Înmatricularea vehiculelor

Articolul 11 Noul Cod Rutier actualizat 2016 OUG 195/2002

(1) Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.

(2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:

a) înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;

b) transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului.

(4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

(5) Solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Certificarea autenticităţii vehiculului conţine şi atestarea faptului că acesta nu figurează în baza de date ca fiind furat.

(6) Dovada certificării vehiculului nu se impune în cazul vehiculelor noi pentru solicitanţii operaţiilor de înmatriculare.

(7) Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi Registrul Auto Român, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(8) Autorităţile competente să realizeze operaţiunile de înmatriculare a vehiculelor pot încasa de la solicitanţi toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni.

(9) Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatică, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare.

(10) Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.

Actualizat prin:

OUG 69/2007 – pentru modificarea şi completarea OUG 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 443/2007;

OUG 63/2006 – pentru modificarea şi completarea OUG 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 792/2006;