Articolul 122 – Atribuțiile Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului

Articolul 122 Noul Cod Rutier actualizat 2016 OUG 195/2002

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are următoarele atribuţii:

a) ia măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează;

b) ia măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare;

c) autorizează efectuarea lucrărilor în zonele de siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrarea sa, verifică modul de executare şi respectarea termenelor stabilite;

d) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare pentru vehicule;

e) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică;

f) stabileşte norme metodologice şi organizează pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a instructorilor şi profesorilor de legislaţie în domeniul pregătirii candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în condiţiile legii;

g) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologice de omologare pentru circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, de inspecţie tehnică periodică, de certificare a autenticităţii, de identificare, precum şi de verificare tehnică în trafic a vehiculelor;

h) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;

i) stabileşte norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora;

j) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere;

k) omologhează vehicule pentru circulaţie;

l) certifică şi/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în ţară sau importate;

m) autorizează agenţii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglări, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor, precum şi de dezmembrare a acestora;

n) asigură efectuarea certificării autenticităţii sau a identificării vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării acestora;

o) asigură eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere;

p) stabileşte normele metodologice şi organizează pregătirea şi examinarea conducătorilor auto, în vederea obţinerii certificatelor de atestare profesională;

q) elaborează, în condiţiile legii, norme privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor.