Articolul 157 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 157

(1) Remorcarea unui autovehicul se face cu respectarea următoarelor reguli:

a) conducătorii autovehiculelor trăgător şi, respectiv, remorcat, trebuie să posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule;

b) autovehiculul trăgător să nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu excepţia cazului când remorcarea se efectuează de către un autovehicul destinat special depanării;

c) remorcarea trebuie să se realizeze prin intermediul unei bare metalice în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul al cărui mecanism de direcţie şi sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legătură flexibilă omologată, în lungime de 3 – 5 m. Bara sau legătura flexibilă trebuie fixată la elementele de remorcare cu care sunt prevăzute autovehiculele;

d) conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de iluminare şi semnalizare nu funcţionează, este interzisă remorcarea acestuia pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat dacă pe partea din spate are aplicată inscripţia „Fără semnalizare”, precum şi indicatorul „Alte pericole”.

(2) Dacă remorcarea se realizează prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platformă de remorcare a părţii din faţă a autovehiculului remorcat, atunci în acesta nu trebuie să se afle nici o persoană.

(3) Se interzice remorcarea unui autovehicul cu două roţi cu sau fără ataş, a autovehiculului al cărui sistem de direcţie nu funcţionează sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheaţă sau zăpada. Se interzice şi remorcarea a două sau mai multe autovehicule, a căruţelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) se permite remorcarea unui autovehicul al cărui sistem de direcţie nu funcţionează numai în cazul când remorcarea se realizează prin suspendarea roţilor directoare ale autovehiculului remorcat cu o macara sau sprijinirea roţilor directoare ale autovehiculului remorcat pe o platformă de remorcare.

(5) Conducătorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, în situaţii deosebite, pe distanţe scurte, un alt automobil pentru a-i pune motorul în funcţiune sau pentru a efectua scurte manevre, fără a pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic.