Articolul 17 – Radierea vehiculelor

Articolul 17 Noul Cod Rutier actualizat 2017 OUG 195/2002

(1) Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;

c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;

d) în cazul furtului vehiculului.

(2) Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.

(3) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.

(4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.

(5) Radierea din evidenţă a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, şi în următoarele situaţii:   a) în cazul notificării primite de la autorităţi competente sau operatori economici autorizaţi să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;   b) în cazul notificării primite de la autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.

(6) în termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în condiţiile prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă îl informează pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operaţiuni. 

 

Actualizat prin:

OG 14/2017 pdf – in vigoare de la 2 Septembrie 2017

OUG 63/2006 – pentru modificarea şi completarea OUG 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 792/2006;