Articolul 190 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 190

(1) În cazurile prevăzute de lege, o dată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră, reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.

(2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere al cărui model este prevăzut în anexa nr.1E se trimit cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenţa conducătorilor de autovehicule şi tramvaie.

(3) Raportul de reţinere, precum şi documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare reţinute unui conducător de autovehicul care posedă permis de conducere sau certificat de înmatriculare eliberate de o autoritate străină, se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente.