Articolul 212 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 212

(1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină, reţinut ca urmare a încălcării, de către titular, a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi pentru care s-a eliberat dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare.

(2) Când dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulaţie, permisul de conducere şi copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se trimit unităţii de poliţie prevăzută la alin.(1) în cel mult o zi lucrătoare de la data constatării faptei.

(3) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin.(1) titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, poate solicita ca, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, documentul să fie păstrat la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta pentru a-i fi restituit. Despre această posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.