Articolul 221 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 221

(1) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;

b) a obţinut permis de conducere cu cel puţin 1 an înainte de săvârşirea faptei;

c) în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;

d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională complementară nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.

(2) Conducătorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă :

a) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;

b) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

c) a fost implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice au stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influenţa alcoolului;

d) sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.