Articolul 24 – Reglementari privind obținerea și valabilitatea permisului de conducere

Articolul 24 Noul Cod Rutier actualizat 2016 OUG 195/2002

(1) Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află instituţia de învăţământ.

(2) Forma şi conţinutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În localităţile în care autoritatea competentă autorizează desfăşurarea cursurilor de pregătire şi susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, şi în limba minorităţii naţionale respective.

(4) În cazul cetăţenilor străini şi al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulaţie internaţională.

(5) Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea:

a) 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv;

b) 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl şi BE.

(5-1) În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.

(5-2) Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale prevăzute la Art. 22.

(5-3) În cazurile prevăzute la alin. (5-1) şi (5-2), eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susţinerea unui nou examen, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la Art. 116 alin. (1).

Actualizat prin:

Legea 203/2012 – pentru modificarea şi completarea OUG 195 / 2002  privind circulaţia pe drumurile publice din 9 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 760/2012;

OUG 69/2007 – pentru modificarea şi completarea OUG 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 443/2007;

OUG 63/2006 – pentru modificarea şi completarea  OUG 195 / 2002  privind circulaţia pe drumurile publice din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 792/2006;