Articolul 30 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 30

Permisul de conducere se eliberează pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii şi subcategorii de vehicule:

a) CATEGORIA A: motocicleta cu sau fără ataş;

b) CATEGORIA B:

1. autovehiculul a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8;

2. ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totala maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

3. ansamblul de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte masa proprie a autovehiculului trăgător;

c) CATEGORIA BE: ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată depăşeşte 750 kg, iar masa totală maximă autorizată a întregului ansamblu depăşeşte 3.500 kg;

d) CATEGORIA C:

1. autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a cărui masă totală maximă autorizată este mai mare de 3.500 kg;

2. ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C şi o remorca a cărei masa totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

e) CATEGORIA CE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;

f) CATEGORIA D: autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

g) CATEGORIA DE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane;

h) CATEGORIA Tr: tractor, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări;

i) CATEGORIA Tb: troleibuz;

j) CATEGORIA Tv: tramvai;

k) SUBCATEGORIA A1: motocicletă cu o capacitate care nu depăşeşte 125 cmc şi o putere care nu depăşeşte 11 kW;

l) SUBCATEGORIA B1: autovehiculul cu trei sau patru roţi având masa proprie peste 400 kg, dar nu mai mare de 550 kg, şi echipat cu un motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică mai mare de 45 cmc sau cu orice alt motor cu o putere echivalentă ori cu viteza prin construcţie mai mare de 50 km/h;

m) SUBCATEGORIA C1: autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a cărui masă totală maximă autorizată este de peste 3.500 kg, dar nu mai mare de 7.500 kg. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate ataşa o remorca a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

n) SUBCATEGORIA C1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria C1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiţia ca masa totală maximă autorizată a ansamblului să nu depăşească 12.000 kg, iar masa totală maximă autorizată a remorcii să nu depăşească masa proprie a autovehiculului trăgător;

o) SUBCATEGORIA D1:

1. autovehiculul destinat transportului de persoane având cel puţin 9 locuri pe scaune, dar nu mai mult de 16, în afara locului conducătorului;

2. ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

p) SUBCATEGORIA D1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiţia ca masa totală maximă autorizată a ansamblului să nu depăşească 12.000 kg, iar masa totală maxima autorizată a remorcii să nu depăşească masa proprie a autovehiculului trăgător. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane.


 

CATEGORIA AM – MOPEDE

Moped – vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depaşeşte 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depaşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul uşor, astfel cum este definit la pt. 6 partea A din anexa nr. 1 la secţiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea carţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare.