Articolul 32 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 32

(1) Autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi  înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe raza căruia candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa.

(2) Membrii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditate în România, se pot prezenta la examen în vederea obţinerii permisului de conducere în condiţiile stabilite prin protocol de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Afacerilor Externe.

(3) Examinarea la probele teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere poate fi efectuată şi în alte localităţi decât în municipiul reşedinţă de judeţ în care candidaţii îşi au domiciliul sau, în cazul cetăţenilor străini, reşedinţa, în baza ordinului prefectului unităţii administrativ-teritoriale respective.