Articolul 58 HG 1391/2006 – Regulament

Art. 58

(1) Semnalele luminoase pentru pietoni sunt de culoare verde şi roşie. Acestea funcţionează corelat cu semnalele pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor.

(2) Semnalul de culoare verde poate avea în câmpul său imaginea unui pieton în mers, iar cel roşu, imaginea unui pieton oprit.

(3) Semnalele luminoase pentru pietoni pot fi însoţite de semnale acustice pentru a asigura traversarea drumului de către nevăzători.

(4) Pe sectoarele de drum unde valorile de trafic permit, administratorul drumului public, cu avizul poliţiei, poate amplasa în zona marcajului trecerii pentru pietoni semafoare sau panouri speciale cu comanda manuală a cererii de verde, care se poate face direct de către pietoni.