Articolul 76 – Obligativitatea asigurării de răspundere civilă auto RCA

Articolul 76 Noul Cod Rutier actualizat 2016 OUG 195/2002

(1) Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii.

(2) Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie.

(3) Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute la alin. (2), poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.

Actualizat prin: OUG 69/2007 – pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 443/2007;