Articolul 99 – Contravenții clasa I-a la codul rutier persoane fizice

Articolul 99 Noul Cod Rutier actualizat 2017 OUG 195/2002

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:

  1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv;
  2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers;
  3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice;
  4. neîndeplinirea obligaţiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulaţie;
  5. nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi cortegiilor;
  6. nerespectarea semnificaţiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor săgeţi de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunţă schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulaţie reversibilă;
  7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei;
  8. nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;
  9. nerespectarea obligaţiei de către persoana transportată pe motocicletă sau pe moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, casca de protecţie omologată;
  10. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă;
  11. nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale;
  12. nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;
  13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului;
  14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligaţiilor ce le revin atunci când se află în vehicule;
  15. nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului;
  16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheaţă sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;
  17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare;
  18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu deficienţe majore, altele decât cele prevăzute la art. 101 alin. (1) pct. 11.

(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).

Actualizat prin:

OG 14/2017 pdf – in vigoare de la 2 Septembrie 2017

OUG 69/2007 – pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 443/2007;